În contextul celebrării anuale a Zilei Națiunilor Unite

 În contextul celebrării anuale a Zilei Națiunilor Unite, sărbătorite pe 24 octombrie, împreuna cu elevii din clasa a VIII-a am parcurs istoria dezvoltării a ONU, valorile, funcțiile și prioritățile de dezvoltare ale Națiunilor Unite.
      În cadrul lecțiilor de Educație pentru Societate/ Dezvoltarea Personalității, spre atenția elevilor a fost propusă lecția tematică despre activitatea ONU sub îndrumarea profesoarei de Limba română/ Educație pentru Societate, Ecmecci Liudmila.✨
✨Lecția a fost realizată într- un mod interactiv, cu prezentarea și discuția ghidată de profesoara, sesiunea de întrebări din partea elevilor și activitatea de  brainstorming, dedicată provocărilor locale, precum și celor globale
            În cadrul Orei de limba româna în clasa a VII-ea la subiectul: Drepturile și obligațiunile mele( Despre tine și pentru tine) am discutat despre Declarația Drepturilor copiilor care a fost adoptată de ONU la 20 noiembrie 1959
   Concluzionăm, că valorile precum pacea, securitatea, drepturile oamenilor, demnitatea umană, colaborarea internațională, egalitatea și nediscriminarea, promovate de ONU, sunt realizabile și  importante pentru dezvoltarea armonioasă a  societății noastre democratice!!!